Profesoara de briose

A fost o data ca niciodata, intr-un vest de tara, o fata cu par aramiu de toamna si suflet de primavara. Si pentru ca acasta fata avea un talent neobisnuit in ale bucatariei, bunatatea sufletului ei a indemnat-o sa le invete si pe alte fete, din alte colturi de tara, tot cu suflet de primavara, sa gateasca.
A stat si s-a gandit si a masurat de trei ori pana a taia si a hotarat ca, pentru inceput, fetele sa invete a face briose. Dar va ganditi ca asta era de ajuns? Nicidecum! Pentru ca la marinimia sufletului ei, fata cu suflet de primavara a hotarat sa le impartaseasca invatacelelor si retele pas cu pas ale acestor gogoloaie mici si pufoase umplute divers si ornate dupa pofta inimii. Si pentru ca briosele nu erau de ajuns, fata noastra a decis ca, pe langa briose, sa impartaseasca cu celelalte fete si secretele mestesugului fauririi cupcake-urilor si ale muffins-urilor. Da, stiu, suna a limba straina, dar trebuiau sa poarte si ele o denumire, nu? :) Si pentru ca asta nu este totul, fata din poveste a hotarat ca cea mai destoinica ucenica va primi in dar o tava in care isi va putea plamadi pe viitor gogoloaie mici si pufoase.
Toate acestea au fost cladite cu slove la un concurs organizat aici Prepara briose si castiga o tava pentru ele  la care ucenica din mine a dorit sa intre.
Ei da, dar treaba cea grea abia acum vine. In primul rand pentru ca trebuie sa alegi din multitudinea de retete pe care pe care vrei s-o prepari iar, in al doilea rand, pentru ca chiar trebuia sa treci la treaba.
Tinand seama de faptul ca inclin balanta spre bunataturile sarate in defavoarea celor dulci, am gasit de cuviinta ca maslinele si cascavalul imi vor ostoi pofta de ceva bun si sarat, cu toate ca la momentul respetiv eram in a treia zi a unei diete.
Prin urmare, am ales sa prepar Briose cu masline.
Asadar, m-am inarmat cu igredientele de baza:

- 100 g masline negre,
- 200 ml ulei de masline,
- 250 ml iaurt,
- 500 g faina,
- 3 oua,
- 50 g cascaval,
- 1 plic praf de copt,
- sare, piper alb
si la ceas de seara, am purces pe drumul necunoscut al fauririi brioselor cu masline. Cine-si imagineaza ca am pus la intamplare ingredintele pe masa, se inseala! Ouale erau din cele mai bune, autentice de tara, iaurtul ales cu grija si dramaluit cu masura speciala, uleiul de masline dintre cele mai bune, faina cantarita cu grija fara nicio abatere in plus sau in minus, cascavalul din cel mai falos, iar maslinele...dintre cele mai negre si mai gustoase.

Intr-un caston am pus cele trei oua si mi-am concentrat toata energia asupra lor, amestecandu-le energic, cu sufletul la gura, asteptand ca volumul acestora sa se dubleze. Dupa ce am trecut de acest pas,  am adaugat uleiul, iaurtul, cascavalul dat pe razatoarea mica, sarea si piperul alb. La capitolul sare am avut ceva de discutat cu printul din dotare care sustinea sus si tare ca o lingura de sare la 500 g faina este mult. Castigatoarea am fost insa eu, pentru ca daca fata cu suflet de primavara scrisese ca asa trebuie, apoi insemna ca lucrurile stateau chiar in felul acesta.
Am trecut apoi la adaugarea fainii si a prafului de copt, cernute cu grija pe o hartie alba pe care am format o movila ninsa.
Abia la final a venit randul maslinelor pe care le-am adaugat in aluatul ce le astepta si grijuliu. Am amestecat cu lingura toata aceasta adunare de lume buna si mi-am privit opera pe jumatate terminata.

Hm! Acum e acum! Ori vor iesi niste pietroaie, ori ma voi uimi pe mine insami.
Am luat asadar tava de briose a mamei, pe care cu greu am capatat-o (nu din cauza ca mama ar ezita sa-mi imprumute tava de briose, pentru mama mi-ar da chiar si viata ei, ci pentru ca trebuia sa ajung la ea), acesta fiind si motivul intarzierii mele la inscrierea in concurs si am trecut la asezarea aluatului in gaoace, presarand pe deasupra cateva feliute de masline pe care le pastrasem cu inteligenta la inceput :), dar doar pentru ca fata din poveste nu uitase sa spuna si asta.

Am asezat tava de briose cu aluatul puhab in ea, in cuptorul incalzit in prealabil, unde le-am tinut 40 de minute, cu o bataie de 2-3 minute in plus, pentru ca mie-mi plac bunatatile crocante si se pare ca al meu cuptor nu prididise sa termine de colorat briosele.
Nu va imaginati ca in tot timpul asta am avut astampar! Periodic, am spionat tava cu briose, prin aprinderea beculetului din cuptor. Lucrurile pareau a merge pe fagasul cel bun, asa ca sufletul incepuse sa-mi vina la loc.
In cele din urma, la ceasul la care oamenii normali dorm iar nebunii fac briose (asta nu face parte din poveste :) briosele mele au iesit din cuptor generoase, pufoase, rumene, cu machiajul perfect, numai bune de mers la o gala festiva.

Am impartit o briosa cu printul din dotare, apoi am mers la culcare, unul dintre noi cu sufletul cat o mie de inimi, celalalt cu ochii cat cepele si inca necrezand ca pot exista si minuni.
Astazi am facut o derogare de la dieta si am servit o briosa alaturi de un pahar cu iaurt, iar jumatatea mea, alaturi de o cafea (poza cu cafeaua se pare ca nu vrea sa se infatiseze).

Prin urmare, datorita entuziasmului tau in bucatarie, a prieteniaeie cu care imparti cu noi secretele retetelor si in marinimia unui suflet pe care in ziua de astazi rar il mai intalnesti, te declar, fata cu parul de toamna si suflet de primavara: PROFESOARA DE BRIOSE. Acum si pentru totdeauna, astazi mai mult decat ieri si maine mai mult decat azi!
Si pentru ca toate povestile cu fete frumoase se termina frumos si poarta un nume, trebuie sa inchei si eu in acest ton si mai spun doar atat: Liana Toma, te iubesc!

Bunicul secundelor

Pleoapele i se deschisera brusc, asemenenea unui somnambul care se trezeste noaptea, ca la o pocnitura de degete si incepe sa umble fara noima. Respiratia i se oprise pret de cateva tiuituri de bufnita, indeajuns ca sa poata auzi…auzea parca mai bine atunci cand isi oprea respiratia. Astfel, cu ochii tinta si cu respiratia taiata reusi sa auda ticaitul fiecarui ceas din incapere. Le stia pe toate, pe de rost, iar fiecare dintre ele purta un nume. Erau acolo batrani ale caror arcuri erau ruginite de vreme, femei in varsta cu ochelarii putin crapati chiar langa rama, femei in floarea varstei ce purtau picturi manuale, barbati ferchezuiti purtand lantisoare aurite si copii cu ticaitul strident, plesnind de fericire si de sanatate. Printre toate aceste ceasuri-suflete existau acolo, parca puse de Dumnezeu de cand facuse lumea, ceasuri pe care nimeni nu mai venise sa le ia acasa, monumente de rabdare si de trecere a timpului.
El, ceasornicarul acesta micut, cu aer de bunic din povestile cu aer de munte si nepoate cu nume de ciocolata, putin garbovit de vremea petrecuta in aplecarea peste ceasurile-suflete, le cunostea povestea fiecaruia dintre ele si le stia sufletele asa cum il cunostea pe al lui.
Bunicul ceasurilor-suflete stia cum sa le adoarma seara de seara, cantandu-le romanta cu care isi cucerise iubirea vietii cu ani in urma. Si absolut de fiecare data, ceasurile-suflete isi dadeau limbile peste cap, cascand din toate incheieturile, sfarsind prin a atipi pret de cateva secunde. Iar el, doctorul de ceasuri si de suflete, seara de seara, miscandu-se agil printre toate sufletele adormite, le mangaia de fiecare in parte, cu dragoste, astfel incat absolut fiecare ceas ramanea pret de cateva secunde fara sa mai bata. Aceasta era multumirea bunicului ceasornicar…aceasta era menirea pentru care el mai era inca in viata…in fiecare noapte, in timp ce toti muritorii dormeau, el reusea sa opreasca timpul in loc, pret de cateva secunde, atat cat romanta fredonata de el adormea cerasurile-suflete.
P.S. Particip la acest concurs.

Din clipa de viata...

M-am nascut intr-o scoica...nu, nu sunt perla si nici nu mi-as dori sa fiu...
Am inceput sa respir printre aripi de fluturi...cu perdaf de aroma de floare...nu, n-am fost omida sau cine stie...
Am invatat sa merg sprijinita de coloana vertebrala a copacilor...uneori mi-am scrijilit palmele de scoarta lor si am si acum in palme urmele primelor mele cazaturi pe pamantul reavan...
Am inceput sa iubesc atunci cand inima nici nu-mi crescuse bine...poate iubeam cu creierul...acum nu mai conteaza, pentru ca intre timp inima mi-a devenit intreaga...
Traiesc intr-o ceasca cu cafea...si sper din tot sufletul sa dau cat mai tarziu de zat, pentru ca nu-mi place ghicitul in cafea si nu vreau sa stiu nimic din viitorul ce va sa vina...
Iubesc aceasta viata ca o clipa si astept cu nerabdare clipele viitoare pe care le-am mai trait sau nu...in care am invatat sa respir, sa merg, sa iubesc...
Astept sa vina clipele in care sa invat din nou ceea ce am invatat dar deja am uitat...si ce placut va fi sa ma prefac ca o fac pentru prima data...
As fi vrut sa ma nasc din nou intr-o scoica, dar presimt ca urmatoare clipa de viata imi va rezerva altceva...

O vacanta de printesa

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la vacanta, la zilele de concediu, la zilele in care ma urc in masina si merg pe soselele tarisoarei mele dragi, la clipele petrecute pe meleaguri pe care nu am fost niciodata sau dimpotriva, ma intorc acolo pentru a nu stiu cata oara, ma apuca un chef de facut bagaje, ca valiz mea deja s-a obisnuit cu armata su-sjos, sus-jos, ori de cate ori cat in reverie.
Mama imi spune ca-mi place sa colind, sa tot plec si sa ma pierd in zilele de vara ori de toamna timpurie, printre valuri de mare sau printre coline cu care imi placxe sa ma identific.
De ce-mi place sa ma plimb? Pur si simplu m-am nascut cu instinctul de calatoare. Ma gandesc ca intr-o viata anterioara am fost vreo "vikinga" ceva ca ma omoara pasiunea asta a "expeditiilor" cu valiza in masina sau in cala avionului.
Doamne...muica...imi sfaraie calcaiele cand vine vorba de plecare.
Dar, pentru ca trebuia sa existe un dar, sangele de viking pe care cred ca l-am mostenit de la vreun strabun s-a impletit cu ceva fire de ADN de la vreo printesa, pentru ca nu va inchipuiti ca-mi place sa colind tara si sa spal farfuria de salata in rau. Nu....sunt comoda din fire, imi place luxul si lafaiala si merg pe principiul ca daca plec in concediu, apoi trebuie sa ma rasfat. Decat mult si prost, mai bine putin si lux. Eh, daca se poate mult si lux, n-o sa refuz, cu riscul ca-mi iau concediul si pentru anul viitor ca sa ma pot satura de conditii excelente in concediu.
Am stat in vietisoara asta a mea in hoteluri pornind de la o stea si ajungand pana la patru stele. Trebuie sa recunosc ca-mi place cderul instelat, cu multe stele, cat mai multe cu putinta, ca deh, asa-s eu...modesta din fire.:) Insa am ramas cu o dorinta nesatisfacuta si anume aceea de a sta intr-o locatie de 5 stele sau de 5 margarete. Nu stiu cum e, dar tare mult mi-as dori sa aflu. Simt eu asa, cu modestai care ma caracterizeaza :) ca astea 5 stele s-ar incununa de minune pe fruntea mea de printesa ratacita pe asfaltul roaselor. Si osicioarele mele muncite de atata sezut pe tronul regesc taaaaare mult s-ar bucura daca le-as odihni in niste pufuri de paturi de prin hotelurile de cinci stele. Recunosc: am jinduit, m-am uitat printre zabrele, am salivat in fata unor astfel de locatii, dar, din pacate, nu am ajuns niciodata sa ma bucur de ceea ce era inauntru. Partea aceea din mine neimplinita a plans intotdeauna dupa condurii doamnelor care urcau covorul rosu al scarilor ce duceau catre cerul imparatiei de 5 stele. Sufletul meu a suspinat mereu ori de cate ori ferestrele de cristal ale apartamentelor de cinci stele luminau in lumina candelabrelor. Luna se oglidea din ce in ce mai des in lacul lacrimilor ce-mi inundau ochii, din dorinta arzatoare de a patrunde in palatul ale carui usi se deschideau doar in fata domnitelor cu sange albastru.
Dumnezeu insa ma iubeste si iata ca raza de speranta s-a intrezarit printre ultimii nori ai primaverii ce vine. Speranta mea poarta un nume - Hotel BinderBubi Sighisoara.
Am facut un tur virtual si am ramas impresionata. Da, l-am gasit. Ma asteapta si-l cautam de multa vreme. ma asteapta cu camere inalte, ce inspira aer regal, cu paturi imense si relaxante, exact asa cum mi-am dorit intotdeauna, cu o arhitectura interioara ce-mi dovedeste ca cei care au muncit la acest palat de hotel s-au gandit in primul rand la cei ce-si vor petrece acolo noptile si nu numai.
Dar baia...lux, relaxare si desfatare...culorile faiantei si ale gresiei ma fac sa inchid ochii si sa ma simt ca in mijlocul naturii, in mijlocul unei ape line de izvor...printesa singura la imbaiat in rau...deschid ochii si vad minunea...natura prezenta in baia de hotel.
Ei, dar...pentru fetele regale cu sange albastru exista Prezidential suite...un vis devenit realitate. Imbanirile dintre lemn si pereti, mobilierul stilat si minunatiile care mobileaza cmera de baie ma fac sa ma simt fericita ca nu am intrat pana acum in alta locatie de 5 stele pana acum, pentru ca simt ca doar aceasta mi se potrivea!
Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, acesta este Dafora Turism.

Am intrat in turul virtual al restaurantului...am inchis ochii si am auzit in surdina muzica de relaxare, pasii infundati ai chelnerului care se pregatea sa-mi omoare pofta de mancare cu ceva select dar satios, am savurat vinul ales si am decis ca acesta este locul in care mi-ar placea sa ma afuns in canapelele rotunde si afanate...printesa in jiltul regal...masa servita de cei mai destonici oameni si bucatele alese gatite de bucatari celebri.
Am iesit pe terasa, pentru ca orice suflet care se respecta bea o cafeluta sau o ciocolata calda dupa masa. Eh...ochii mi s-au umplut de frumos si sufletul mi s-a incarcat de curat. Privelistea ce mi se infatisa in fata ochilor m-a convind ca un loc mai bun ca acesta nu se va mai putea gasi pentru un asemenea palat.

Ei, dar pentru ca obrazul subtire necesita intretinere, aflati ca am gasit aici ceva ce nicaieri nu am vazut pana acum, nici macar in poze: relaxare in baia cu fan. Da, da, ati auzit bine: pe langa sauna uscata si sauna umeda, camera de relaxare si jacuzii, baia cu fan este ceva absolut inteligent inventat. Capsulele cu fan au menirea de a induce relaxarea, revigorarea si de a mari pofta de viata. Pai...pentru o printesa ca mine ce poate fi mai minunat?

N-am fost niciodata pana acum la Sighisoara, dar sunt absolut sigura ca voi ajunge acolo! N-am stat niciodata pana acum intr-o locatie de 5 stele, dar am convingerea ca voi inaugura sederea intr-un astfel de loc chiar aici http://binderbubisighisoara.ro. Nu mi-a picat niciodata cu tronc o astfel de locatie din prima, dar pentru ca simt ca m-am indragostit la prima vedere de acest loc, chiar acum ii dau un mare like: https://www.facebook.com/HotelBinderBubiMedias. Si pentru ca eu cred in coincidente, sunt fanul cu numarul 255. Cei doi de 5 din coada reprezinta stelele acestei locatii in care imi doresc sa ajung si stelele care se vor aseza pe fruntea mea de printesa atunci cand voi ajunge acolo!

Amintiri...Hotel Sanda din Venus

Hai vara, hai! Hai mai repede, ca deja simt cum imi zboara primavara de sub ochi!
Nu stiu de ce am din ce in ce mai pregnant nostalgia vacantei, a plecarii in concediu, a huzurelii la plaja sub umbreluta, a bautului cafelutei direct pe sezlong si a brizei de seara pe terasa restaurantului hotelului, in compania unui pahar de vin rosu, lejer. Am imbatranit? Ntztttt! Nu cred asta, pentru ca abia am implinit
39 de ani si ma simt ca la 22. Vine pensia? Nicio speranta! La ce varsta vor sa ne scoata la pensie...mai am de mancat serviciu pe paine! Cred ca raspunsul este ca simt aceasta nostalgie din cauza ca mi-e dor de mare din ultima zi petrecuta la malul ei.
E posibil sa-ti fie dor de ceva sau de cineva cand nici nu te-ai despartit de persoana respectiva sau cand nici nu ai plecat din acel loc? La mine se intampla asta ori de cate ori se apropie ultima zi de stat la mare. Simt intotdeauna ca nu am stat indeajuns, ca nu m-am saturat de privit marea si de adulmecat briza ei.
Imi aduc aminte de sederea mea la Hotelul Sanda din statiunea Venus.Era pe vremea cand inca ma duceam la mare cu bilete de bugetar (anii 2002-2005) si cand abia asteptam sa ajung acolo, chiar daca era doar un hotel de 2 stele.
De cele mai multe ori gasesti conditii bune exact acolo unde nu te asteptai si invers. De data asta stiu ca am plecat cu Dacia plina cu ventilator, cu televizor, cu cutie frigorifica, ibrice si tot tacamul.
Ce-a fost distractiv a fost ca le-am carat dupa mine degeaba, pentru ca hotelul era dotat cu un televizor, chiar daca mic, dasr totusi ea, cu frigider, la fel chiar daca mic, dar totusi era si doar ventilatorul si-a meritat plimbarea de la Focsani si inapoi.
Mi-a placut foarte mult acest hotel, poate pentru ca nu cunosteam ce inseamna in ca o stea in plus, poate pentru ca nu avusesem multe asteptari, dar primisem mai mult decat imi doream.
Imi amintesc si acum faptul ca imi facusem multi prieteni acolo, dar si faptul ca pana si cameristele erau mai umane decat astazi, interactionau, erau dragute, zambeau si-si faceau treaba fara sa le ceri s-o faca.
O faza hazlie a fost cu un cuplu aflat in luna de miere si care mancau la aceeasi masa cu noi. De ce erau haiosi? Pwntru ca mancau toata paine din cos pana ajungeam noi si ce nu mai puteau puneau alaturi, langa farfurie. Dragut, nu?
Cei de la cazare pe litoral mi-au trezit amintiri si nostalgii. Am revazut imagini cu acest hotel si parca sufletul a inceput sa-mi tresara. Unde-s plimbarile de seara pe faleza? Unde-s rasariturile de soare? Unde-s balacelile in apa calda? Unde-i acea fericire ca ai ajuns la mare dupa un an de zile de munca? Nu ne gandeam la multe stele sau la camere cu nu stiu ce dotari, eram fericiti cu hotelul primitor de 2 stele si cu camerele mai mult decat cu bun gust. Ne multumeam cu mancarea atat cata era si nu aruncam feluri de mancare pe care acum unii le lasa pe mese la bufetul sudez. Mi-e dor de acele vremuri! Daca vreti sa vedeti si voi imagini cu hotelul, au si cont de Facebook. Nu ezitati sa-l alegeti!

Mesajul unei tari

Intr-o tara in care bucuriile au devenit pasare rara, voi ati ramas singurul motiv de bucurie al romanilor.
Intr-o tare in care romanii dorm cu frica in san pentru grija zilei de maine, doar voi le mai puteti aduce uitarea.
Intr-o tara in care copiii se culca de cele mai multe ori flamanzi, doarr voi le mai puteti transforma foamea in bucurie.
Intr-o tara in care mamele plang pe infundate gandindu-se ca nu au ce mai pune pe masa copiilor lor, doar voi le mai puteti alina suferinta.
Intr-o tara in care cei bogati fura zi de zi, iar cei saraci raman fara servicii, doar voi mai puteti demonstra, prin puterea exemplului vostru, ca nu suntem inca o natiune pierduta.
Intr-o tara pe care toti cei din afara o batjocoresc, doar voi mai puteti apara prestigiul calcat in picioare de popoare care nu ne ajung nici pana la degetul mic.
Intr-o tara care mai crede doar in voi, TREBUIE sa mergeti pana la capat si sa aratati acestui popor minunat ca sperantele nu sunt desarte!
Haideti sa facem din nou ca inimile romanilor sa vibreze atunci cand rostesc cuvintele ROMANIA, TRICOLOR si FOTBAL.
Da, tu, jucatorule din Romania, doar tu ai mai ramas singura sursa de speranta a sufletelor chinuite din tara care te urmaresc cu lacrimi pe obraji! Gandeste-te acolo, in Olanda, ca nu joci pentru tine sau pentru echipa ta, ci joci pentru 20 de milioane de romani: copii, mame, tati, batrani fara speranta! Transforma-le lacrimile de durere de pe obraji in lacrimi de fericire. Vor valora de o mie de ori mai mult decat toate primele pe care le vei primi pentru castigarea meciului!
Am scris acest mesaj, inspirata de cei de la Asigurari City Insurance.

Leoflex...cadou pantofi si slujba ideala

Ei bine, mi-am gasit o noua vocatie sau o noua meserie sau un nou job...cum va convine...TESTATOR DE PANTOFI!
Da, ati auzit bine, nu stiu daca veti gasi meseria in CAEN, dar aflati ca exista. Au gasit-o ce de la http://leofex.ro/ si te mai si platesc pentru asta. Adica iti dau bani, pantofi de purat, o pereche la alegere si tu trebuie sa le scrii impresiile. Pfuuu...uite asta-i meseria care-mi place! De ce nu s-o fi inventat domle mai de mult? In ziua de azi, cand toata lumea inveneaza taxe, impozite si alte biruri care mai de care mai nastrusnice, uite ca cei de la leoflex au intiat aceasta campanie care mi se pare extrem de incitanta si de atractiva.
Prin urmare...se ia o colectie de pantofi primavara-vara 2013, se alege cate o pereche de pantofi pentru fiecare  dintre cei 20 de norocosi si sa da drumul la purtare. Ei...dar aceste 20 de persoane, pe langa faptul ca suntfoarte norocoase, vor mai fi remunerate, cu 150 de lei pentru serviciile aduse: fix cat sa nu lipseasca mielul de pe masa de Paste. Pai, in conditiile in care mai esti si bugetar, zau ca ti-a pus Dumnezeu mana in cap: pantofi, bani ches si noroc. Ei hai, ca poate azi e ziua mea norocoasa.
Asadar, nu-i mult de spus, nici de facut, avand in vedere ca absolut fiecare dintre noi se incalta inainte de a pleca de acasa: la serviciu, la cumparaturi, in barc cu bebele, la scoala, la banca pentru a-si achita ratele sau la agentia de somaj pentru a-si ridica indemnizatia.
Iata-i si pe Facebook pe cei de la Leofex unde veti gasi desigur toate aspectele acestei campanii. Ce vreau sa mai spun e ca pantofii raman la purtator, plata este doar pentru o saptamana de munca, impropriu spus pentru ca este o adevarata placere, iar posesorul-norocos trebuie sa fie atent la urmatoarele aspecte: aspect, comoditate si adaptarea cu diverse articole de imbracaminte.
Eu una mi-am ales deja perechea de pantofi http://leofex.ro/products-page/colectia-primavara-vara-2013/pantofi-femei-479-1/ si sper sa fiu si una dintre cei 20 de norocosi.
Asa ca promit sa vin la raport si aici, pe blog sa va conving ca mi-am facut treaba bine si ca am asigurat mielul de Paste. Basca, iupurasul mi-a mai adus cadou si o pereche de pantofi.
Hai si voi la depus CV-uri! Bafa multa!