Simt ca vine primavara

Simt miros de primavara

Printre tot ce ma-nconjoara.

Printre carti, pixuri, caiete,

Vad doar flori si june fete.

 

Si zambila mi-e privirea

Se citeste fericirea,

Ca zapada se topeste

Sufletul il simt cum creste.

 

Inima frezie-mi este

Si asa, fara de veste,

Simt cum sufletul nu-ncape

Si chair pieptu’ sta sa-mi crape.

 

De atatea flori curate

Ce se-aduna-n suflet toate

Am branduse, viorele

Ghiocei si chiar lalele.

 

Dragii mei prieteni, dara,

Uite-n prag de primavara

Va spun: „bratele deschise”!

Sa v-ajunga flori de vise.

 

Viata sa va fie lina,

Inima ca o gradina

Voie buna-n casa voastra...

Primavara...pe fereastra.

Hai la Techirghiol!

Astept vara cu multa nerabdare!
Anul acesta cred ca voi ajunge la mare la tratament. Pfuuu...am imbatranit...sau poate nu, dar incerc sa ajung mai mult pentru mama la Mangalia, pentru ca am auzit ca acolo tratamentul ar fi excelent. Tratament pentru reumatism, artroze si alte cele, dar ce ma fac cu nervii mei? Sa fie de la astenia de primavara? Nu stiu, dar simt ca pana la vara nervii ma lasa incet-incet si putin cate putin.
Iata de ce incerc sa ma gandesc la lucurui frumoase si la amintiri placute. Si cum acest concurs ma inspira la asa ceva, nu spun decat SA TRECEM AL TREABA! :) Concursul este organizate de acest site.
Adevarul e ca am fost prin ceva zone, am stat prin cateva hoteluri si pensiuni si de fiecare data mi-a placut sa iau cu mine doar ce am gasit frumos acolo. Chiar daca, uneori, nu am gasit numai lucruri la superlativ, am incercat sa inclin balanta sufletului prin "incarcarea" cu lucrurile frumoase.
Am stat in divere locatii de 1, 2, 3 sau 4 stele. As minti daca as spune ca la 3 sau 4 stele nu m-am simtit excelet, pe masura clasificarii locatiei respective, la fel cum as minti daca as spune ca la 1 sau la 2 stele nu m-am simtit bine.
Am invatat un lucru din toate vacantele mele care, cel putin pentru mine e un adevar inca valabil si anume acela ca niciodata, dar absolut niciodata, calitatea vacantei nu va fi direct proportionala cu numarul de stele al locului in care te vei caza.
De ce spun asta...
Sunt cativa ani buni, cred ca sase, de cand am fost in vacanta la Techirghiol. Da, nu va mirati, la Techirghiol si chiar cu mama!
Insa...si acum tin minte acea vacanta.
Dupa un drum Focsani-Techirgiol, cu Dacia din dotare (la acea vreme), dupa atata amar de vreme de mers cu geamurile lasate, pentru ca insa nu se inventase aerul conditionat pentru masinile autohtone, am ajuns la intrarea in localitate. Asa credeam. Insa...Stupoare! Nu stiam pe ce drum s-o luam, pentru ca indicatoarele ori lipseau, ori erau prea multe si fiecare indica absolut altceva. Ei...dar in aceeasi situatie se mai afla inca un domn si o doamna aflati intr-o alta masina de DJ, care stateau si priveau contrariati, nestiind pe unde sa inainteze spre statiune. Dupa un mic dialog cu cei doi (cu care mai apoi ne-am imprietenit) printre geamurile lasate, am convenit sa purcedem impreuna pe unul din dintre drumeaguri si am avut noroc! Am ajuns in faimoasa statiune Techirghiol.
Oh, dar neajunsurile nu se opreau aici. Cazarea a durat vreo 4 ore si nu exagerez absolut deloc cand spun asta. Am fost repartizate la o pensiune de la care am plecat dupa primul dus, deoarece era o pensiune "de familie" si faptul ca unul dintre membrii ei ne privea atunci cand faceam dus nu era nimic deplasat, deoarece..."lasati doamna...ca doar e ginerele meu".
Asadar, cu valizele din nou in portbagaj, am ajuns la vila Campina.
O vila de 1 stea, doar cu parter, cu baie comuna, separat pentru femei si pentru barbati, camerele destul de spatioase, cu doua paturi si o chiuveta. Prea modest pentru standardele mele mi-am spus, dar, tinand cont ca puteam da din lac in put, m-am resemnat.
Va intrebati oare de ce m-am simtit cel mai bine in aceasta vacanta?
Simplu! Pentru ca aici, in aceasta vila simpla doar cu parter, fara dus si toaleta in camera, mi-am facut cei mai multi prieteni decat mi-am facut in toate vacantele mele la un loc. Sentimentele de prietenie nu au mai fost anihilate de etajele hotelurilor, pe peretii goi ai lifturilor, de multitudinea de turisti in care fiecare dintre noi devine un anonim, de ignoranta de care ai parte, uneori, de unde nu te astepti. Nu, aici, in aceasta vila micuta, toti aveam un nume, fiecare stia exact cum ii cheama pe toti ceilalti, absolut toti ieseam seara la televizorul de pe holul vilei si tot impreuna mergeam sa facem plaja si ne balaceam in ghiol.
N-o sa uit poate, niciodata, serile pe care le petrecem tot impreuna, afara, in gradina pensiunii, necontand ca aveam varste diferite si proveneam din absolut toate colturile tarii. Cantam, mancam cateva fructe si spuneam glume. N-o sa uit nici plaja pe care o faceam cu totii, ascultand muzica de la un aparat de radio pe care il caram cu noi in fiecare zi si nici soparlele micute care ne acompaniau printre firele de iarba care se iveau pe aici pe colo.
N-o sa uit ca exact in acea perioada s-a sarbatorit hramul Manastirii din Techirghiol si ca am mers, din nou cu totii, sa asistam la slujba si sa luam apa vindecatoare de la un izvoras din curtea Manastirii.
Aceasta a fost cea mai frumoasa vacanta a mea petrecuta in Romania, intr-o mica vila, in care am invatat cu adevarat ce insemana prietenia si faptul ca oamenii din jurul tau te pot face sa uiti ca nu ai parte de confortul unui hotel de lux.
Data viitoare cand o sa mai ajung la Techirghiol o sa aleg Hotelul Anina. 
Daca va intereseaza il puteti gasi si pe Facebook, sub denumirea Complex Turistic Anina Techirghiol. 
P.S. Am vizualizat acum imagini cu aceasta vila si am ramas surprinsa ca este modernizata: AC, televizor si frigider in camera. Bravo! Bravo lor!
P.S. Articolul este mai vechi, dupa un alt blog al meu pe care il citez aici ca sursa de inspiratie pentru lamurirea oricarei persoane interesate, dar l-am actualizat pentru partciparea la cocnurs.

Adio Sensiblu!

Adio Sensiblu (dar nu adio si raman cu tine)!
Uite ca mi-a ajuns cutitul la os din cauza acestui lant de farmacii si nu mai pot nici macar sa-mi bag talpa pantofului intr-o locatie de-a lor.
E drept, imi placeau, mi-au dat card de fidelitate, beneficiam de reduceri, de paste de dinti si de sapunuri atunci cand luam reteta mamei, dat GATA! Sambata 23 februarie 2013 m-au pierdut de client.
Si pata nu mi s-a pus asa...deodata...ci s-au acumulat foarte multe patanii cu aceasta farmacie.
Luna de luna mama are o reteta pe care trebuie s-o ia in mod obligatoriu, deoarece mai multe maladii ii afecteaza starea de sanatate. Farmacii Sensiblu sunt multe in Focsani, asa cum si angajate sunt asisderea, dar trebuie sa spun, cu parere de rau, ca doar una dintre ele stie cu se mananca meseria asta. Nu stiu exact cum o cheama, dar lucreaza la farmacia Sensiblu de langa magazinul Profi din centru. E o doamna cu ochelari, inalta si numai buna de pus la rana. In rest...doamne pline de bijuterii si de fond de ten, imbacsite cu parfumuri fel de fel, tipe plictisite si dudui care se fac doar ca se uita in calculator.
Incerc sa-mi aduc aminte cum anul trecut m-au plimbat prin ploaie, de la o farmacie la cealalta, una pretinzand ca medicamentul pe care il caut s gasea la farmacia Sensiblu din piata. In piata, ce sa vezi, aveau medicamentul dar nu stiu ce avea reteta. Cand in sfarsit a "mers" reteta, nu au putut sa-mi elibereze medicamentul pentru ca nu era bagat la raf.
Alta data, nu aveau medicamentul (era a treia luna in care intrebam de el la farmacia Sensiblu din Carrefour) pentru ca fusesera in inventar.
Dar sambata, rabdarea mea a mers pana la paroxism, atunci cand am mers la farmacia Sensiblu din Kaufland. Acolo, tot o doamna cu ochelari, care la inceput simpatica, dar s-a dovedit ca aparentele inseala, mi-a refuzat reteta, dupa ce a invarti-o de dracii au luat-o, incercand sa ma convinga ca doamna doctor a gresit-o. Codul...mdicamentele...mama ma-sii, dar am plecatd e acolo cu buza umflata. La distanta de cateva sute de metri (1 minut de mers cu masina) m-am oprit la plezneala la o farmacie oarecare. Nu facea parte din niciun lant, nu-mi oferea nici reduceri...farmacie in care, spre stupoarea mea, reteta nu mai era gresita, codul era corect si in plus de asta mai aveau si toate medicamentele. Si pentru ca Dumnezeu ma iubeste, mi-au dat si de acolo un card care culmea, imi oferea reducere.
Si stau si ma intreb...de ce trebuia sa suport eu toate astea in fiecare luna? De ce trebuia sa ma plimb de la un Sensiblu la altul? De ce trebuia sa indur prefacatoria lor atunci cand pretindeau ca se uita pe stocurile de la alte farmacii Sensiblu si ma trimiteau acolo, ca sigur le voi gasit pe toate si afara era leopardul?
Mai precizez ca nu luam doar retete de la acest lant farmaceutic, ci si medicamente cu bani in mana, cum se spune,d esi si pe reteta plateam cam 100 de lei pe luna.
Prin urmare, adrio Sensiblu...ramai cu bine, ca ochii mei nu-i veti mai vedea in vecii vecilor. Sa aveti parte de clienti buni, asa cum au fost eu, dar nu si prosti, asa cum tot eu am fost!

Ma-ntorc la tine iar si iar...

Ma-ntorc la tine iar si iar mare albastra...
Iubesc marea pana in cele mai ascunse colturi ale sufletului meu. O iubesc in fiecare anotimp si mi-e dor de ea, ca si cum intr-o alta viata as fi fost rupta dintr-un val...incerc sa-l gasesc si acum pentru a ma simti intreaga.
Dragostea pentru mare a venit pe lume odata cu mine, sau poate chiar inaintea mea, cine mai stie...stiu doar ca dincolo de puterile mele omenesti ceva sau cineva reuseste sa ma aduca an de an la picioarele ei. Ingenunchez in nisip si-mi ingrop fata in spuna valurilor de la tarm...o aud si o miros prin fiecare simtire cu care m-a inzestrat Dumnezeu...simt ca mi-e mama! Si marea imi pune de fiecare data in par fel si fel de posoabe...scoici..alge...fire stralucitoare de nisip...simt ca ma iubeste si ea...unoeori aud ca-mi spune asta...noaptea, cand atipesc cu trupul moale lipit de un stabilopod pe care se sparg intruna valuri...leaganul copilariei si al vietii mele.
Inca de mica am fost purtata la mare de catre parintii mei. Nu stiam inca sa merg, dar stiam sa iubesc marea...in galetusa cu nisip si apa, spunand cuvinte intelese doar de noi doua, faceam amestecuri de dragoste si juraminte de iubire!
In timpul scolii, devenise deja o obsnuinta ca, de la serbarea de premiere de sfarsit de an, sa plecam direct la tren, eu cu coronita de trandafiri facuta de mama din trandafirul din fata geamului de la balcon (care sia cum mai exista), ai mei cu valizele pregatite de dinainte cu o saptamana.
Abia asteptam sa o vad si sa-i daruiesc coronita cu flori. Simteam ca pentru ea invatam tot anul, astfel incat sa pot sa savurez cu sufletul incarcat de dor, momentul in care eu, bucatica rupta din val, sa-i ofer acestei maretii albastre ofranda mea. Coronita plutea pe crestele valurilor pana cand o pierdeam din ochi, semn ca marea imi multumea la fel cum ii multumeam si eu de fiecare data cand o auzeam pe perna mea seara, inainte de culcare.
Cand am mai crescut, am simtit ca o iubesc altfel...cu fluturi in stomac si cu fiori pe sira spinarii. Inexplicabil...nimic gandit de dinainte...trebuia sa ajung la ea si sa-i povestesc clipele de peste an...sarutarile furate...visele zdrobite...grijile adolescentine si temerile pentru ceea ce va sa vina.
Stia sa ma asculte asa cum nimeni nu o facea. Lipita de stapilopode, calde inca de peste zi, atipeam ca in copilarie, cu capul sprijint in palme, icnercand sa n-o pierd din ochi nicio secunda...aveas i ea atatea sa-mi povesteasca.
Am lipsit doar doi ani...atunci cand, silita de imprejurari am ajuns alte doua mari...nicio macar o secunda nu mi-am imaginat ca le pot iubi, eu o pot iubi doar pe ea, cea din care m-am rupt si langa care mi-ar placea sa respir pentru ultima data. Trupul si mintea mea nu au fost intregi in acele veri...imi lipsea si fiecare secunda pe care o petreceam dincolo de granite erau precum gratiile unei inchisori in care eram silita sa stau. In acei doi ani am ajuns la ea o data toamna, atunci cand lacrimile mele de dor se impleteau cu stropii de ploaie cazuti din valuri si ii juram ca n-o sa mai plec niciodata de langa ea.
In cel de-al doilea an am ajuns la ea iarna si am simtit atunci ca o iubesc atat de mult incat nimeni nu mai avea loc in sufletul meu. Linistita si singura, ca o mama grijulie asteptandu-si copilul de la scoala ea era acolo, impietritab de vreme si de frig, surazatoare insa atunci cand mi-a simtit prezenta.
Am plecat de acolo cu lacrimile ei pe obraji si, de fiecare data atunci cand mi-e dor de ea, plang, iar din ochi rasar boabe de apa sarata, pline cu franturi de mare si cu rasarituri de soare.
As fi vrut sa-i spun cat o iubesc, dar nu stiu cum sa fac asta pentru ca cele cateva cuvinte pe care le stiu legate de acest sentiment ar pali in fata imensitatii sale. Mai bine nu-i spun...ma voi stradui sa-i arat an de an si noapte de noapte, asa cum o fac inca de pe vremea cand nu puteam inca merge si cand nu puteam inca vorbi.
Si pentru ca trebuie sa scriu si ceva legat de turism, astfel incat sa particip la acest concurs, incerc sa-mi aduc aminte de una dintre experientele mele in sederea la mare. Am stat in multe hoteluri, insa, voi aminti de sederea de la mare de anul trecut care s-a petrecut la Hotelul Majestic din Mamaia. Pe acest site puteti gasi o multitudine de locatii de cazare la mare, printre care si Hotelul Majestic, despre care tocmai va vorbesc.
O locatie excelenta, cu camere spatioase si curate, dar ceea ce exceleaza la acest hotel este mancarea. Servita in sistem bufet dimineata si la pranz, masa este extraordinar de bine gandita pentru toata lumea. In afara d mancarea din restaurant, afara fumega in continuu gratare pe care sfaraie mici si friptura, dar si tigai in care se rasucesc fel si felde preparate din carne de pui, porc, vita sau oaie.
La capitolul parcare insa nu stau prea bine si spun asta pentru ca la dimensiunea hotelului, locurile sunt extrem de limitate. Eu am gasit cu grutate un loc in lateralul hotelului, dar am avut ghinionul ca sub copacul langa care am parcat masina sa doarma foarte multi pescarusi. Intr-o singura noapte masina mea a fost alba. S-o duc la spalatorie? Pierdeam locul de parcare. S-o spal eu? Nu reuseam singura. Asa ca am rugat un baiat care am vazut ca se ocupa cu asa ceva, l-am platit si am fost asigurata catotul va fi OK.
Am dormit linistita, cu gandul ca masina mea va fi ca noua de dimineata. Socoteala de acasa nu s-a potrivit insa cu cea din targ si din prea mult zel, baiatul a ras petele persistente de pe masina cu tot cu vopseaua de pe ea. Nu mai aveam ce face, baiatul disparuse odata cu vopseaua de pe masina.
Am incercat sa privesc partea frumoasa a lucrurilor, privelistea marii de la etajul superior la care eram cazata, spectacolele de seara de pe terasa restaurantului si gandul ca anul viitor voi gasi un loc de parcare mai bun pentru masina mea, in concediu. Nu inchei insa pana nu mai adaug si faptul ca, din pacate, noi romanii nu prea avem simtul masurii si al bunului simt. Spun asta pentru ca, tot din pacate, la finalul mesei de pranz, de cele mai multe ori, pe mesele abia parasite de catre turisti, tronau farfurii pline cu mici, fripturi, dulciuri si stive de paine absolut neatinse. Oare e atat de greu sa ne ridicam de mai multe ori de la masa in cazul in care nu ne-am saturat si vrem sa mai mancam ceva? Oare e atat de dificil sa intelegem ca mancarea nu se termina? Ce ne face oare ca in plus de asta sa mai si strecuram, pe furis, cateva fructe si vreo cateva dulciuri "pentru copil, la plaja"...e atat de greu sa fim civilizati si sa ne respectam unii pe altii? De ce trebuie sa stam la coada la dozatorul cu suc pentru ca domnul ce a venit doar in slip la masa sa-si umple pet-ul de 2 l cu suc, in timp ceilalti asteapta cuminti doar cu cate un pahar in mana? Mai e mult oare pana cand cei 7 ani de acasa vor reprezenta exact cee ace se intelege atunci cand sunt rostite aceste cuvinte?

Draga ZEOPURUL meu...

Inca de la inceput trebuie sa va spun ca nu am fost
niciodata slaba. Am trecut prin toate fazele de gras si anume: grasuta, grasa,
foarte grasa, extrem de grasa si exagerat de grasa. Doamne! Ce fel suna
cuvantul asta! Oare de ce nu s-o fi inventat altul? De exemplu in loc de gras
sa folosim cuvantul destept! Oare ne-ar fi creat aceeasi repulsie? Nu stiu, dar
eu il voi folosi in continuare, pentru ca mi se pare mult mai interesant cel
de-al doilea. :)

Sa continuam...inca de mica mi-a placut sa mananc si sa
nu aud pe cineva gras (ups!) ca e destept si ca nu mananca mare lucru.
Nu....Desteptilor le place sa manance si fac din asta o pasiune! Marea problema
e ca ei nu isi cunosc limitele, nu stiu exact cand sa se opreasca, iar cand
constientizeaza cat de cat gravitatea desteptaciunii lor, e deja mult prea
tarziu pentru majoritatea dintre ei. Spun asta pentru ca oamenii destepti sunt
si sedentari. Nu pune un destept sa faca sport, pentru ca dupa 5 minute de efort
intens va sfarsi cu capul in frigider.

In viata mea de femeie desteapta, foarte desteapta sau
extrem de desteapta am tinut cure de slabire si diete nu spun sute, dar ceva de
ordinul asta, cu sau fara succes total sau partial.

Organismul meu deja stie ce inseamna oprimarea de la
dulciuri, paine, paste fainoase, cartofi, sucuri acidulate, alcool si alte
treburi ingrasacioase. Ochii mei s-au obisnuit deja cu privirile de caini
abatuti ale doamnelor din magazinele de haine atunci cand le intreb daca au
numere mai mai si invariabil primesc un singur raspuns: doar ce este expus. In alta
ordine de idei, ma gandesc ca asta e vreo parola de-a lor cvea, ca prea o stiu
toate. Si tot in alta ordine de idei,
pentru ca pe lumea asta trebuie sa existe si exceptii, aceasta este confirmata
de un magazin din centrul Brasovului, acolo unde poposesc de vreo doua ori pe
an si unde doamnele vanzatoare imi umplu cabina cu haine. Logic ca plec de
acolo cu cel putin doua sacose de cumparaturi si cu cardul ceva mai slab decat
la intrarea in magazin. Oare de ce acolo se poate? Dar aceasta este o alta
poveste...

Sa revenim...Cred ca a venit momentul ca aceste diete
interminabile ale mele sa poarte un alt nume...DETOXIFIERE...suna bine, asa cum
suna si cuvantul destept folosit in locul cuvantului gras.

Si pentru ca sunt o femeie desteapta, voi adopta noul
stil de viata si anume detoxifierea. Am 14 motive sa aleg aceasta varianta si
tot 14 motive sa nu mai stau nicio secunda pe ganduri.

Am gasit pe acest site www.zeopur.ro minunea cu care voi trece la
detoxifiere si anume Zeopur

Faptul ca 100 % natural si faptul cca este unic in
Romania imi dau din start purerea de a apasa pe butonul COMANDA. In plus de
asta ideea ca voi folosi ceva care imi va scadea si glicemia, dar are in
acelasi timp efecte antivirale, antioxidante si imunodilatatoare, ma va face sa
comand o doza dubla pentru a-i face un cadou util si sotului meu. Pretul
decent, usurinta utilizarii si efectul de adjuvant in guta m-au convins pe loc
ca si mama are nevoie de asa ceva. Si pentru ca toate astea nu erau de ajuns,
aceasta minune de ZEOPUR mai are si alte calitati si anume acelea de a curata
ficatul, vezica biliara si colonul, de a proteja stomacul, de a elimina
materiile grele din organism, de a preveni atacul cerebral si cancerul, precum
si pesticidele intrate in organism.

Bun...deci m-am asigurat si pentru cadourile ce vor sa
vina de 8 martie si de ziua sotului. Uite cum ZEOPURUL maI are un motiv in
plus ca sa-l aleg: acela de a oferi un cadou sanatos cuiva drag.

Si pentru ca o sa-l iau si pentru mine, nu pot decat sa
ma felicit! Singura, e adevarat, dar trebuie s-o fac pentru ca am gasit calea
ideala pentru a elimina kilogramele care imi dau un aer usor greoi, iar eu nu
vreau in ruptul capului sa mai arat asa.

Poate va intrebati ce minuni ascunde Zeopurul. Ei bine,
contine doar zeolit si ceai verde si nimic nu-i mai trebuie. Zeolitul sau „piatra
care fierbe” sau „buretele naturii” este un excelent eliminator al depunerilor
aderente de la nivelul intestinului gros. Si cu asta am zis tot, pentru cei
care stiti ca aveti si probleme de acest fel. In schimb, ceaiul verde un excelent antioxidant, diuretic, stimulator cerebral, stimulator al proceselor de ardere a grasimilor si factor de protectie anticancer. Ceaiul verde este prezent in ZEOPUR in extract de
10:1 ceea ce ii da o putere absolute excelenta.

Gata dietei
fortate! Gata privarii organismului ba de fructe si legume, ba de proteine, ba
de cereale! Mi-am bombardat organismul fara absolut nicio mila, ca pe un dusman, nu ca pe ceva in care salasluieste sufletul meu. Am adoptat metoda detoxifierii si a purificarii organismului de
toxime. Doar sunt o femeie desteapta, nu? :)

Si pentru ca toate lucrurile frumoase se termina cu o rugaciune, sa purcedem la ea

Draga ZEOPURUL meu/ Ce mi te-a dat Dumnezeu,/ Eu sunt gras, fa-ma subtire/ Si-ti declar pe veci iubire!/  Bani putini chiar eu am dat,/ Atunci cand te-am comandat,/ Ieftin esti si de efect/ Am gasit leacul perfect!/  Sa arat mai bine iara,/ Chiar in prag de primavara,/ Multumesc si iti voi spune/ Ca pe lume esti minune!