luni, 30 iunie 2014

Scrisoare către un primar din viitor

Dragă domnule primar,
Știu sigur că nu veţi citi această scrisoare, de aceea îmi permit să vă spun "dragă". De unde știu că nu o veți citi? Am eu așa o presimțire că nu toate scrisorile cetățenilor ajung la dumneavoastră, ci se opresc în unul dintre birourile cu care este înzestrată Primăria. Doar trebuie și funcționarii să facă ceva, nu?
Așa că reformulez:
Stimată doamnă primar,
În primul rând vă felicit pentru mandatul pe care l-ați obținut! Nu uitați că fiecare vot a contribuit la succesul dumneavoastră! În al doilea rând trebuie să vă spun că aștept de multă vreme ca o femeie să devină primar al municipiului Focșani. Iată că visul a devenit o realitate, iar urbea mea va arăta cu siguranță mult mai bine, după ce o femeie și-a șpus eșarfa tricoloră pe diagonală.
În cele câteva luni care au trecut de la alegeri ați reușit să împliniți multe dintre visele celor care v-au ales: ați creat locuri de muncă, ați construit încă două grădinițe, ați amenajat două parcuri pentru persoanele în vârstă și v-ați preocupat mereu de problemele cu care se mai confruntă cetățenii. De multe ori v-am văzut pe stradă, de vorbă cu persoane din oraș, dar n-am îndrăznit să mă apropii să vă spun nimic, pentru că se vedea că acei oameni erau atât de fericiți să vă vadă și să vorbească cu dumneavoastră, încât mi-a fost teamă să nu le răpesc bucuria.
Am însă un plan pe care trebuie să-l punem în acțiune și anume să reușim împreună ca Focșaniul să devină orașul reciclării. Cum? Foarte simplu! Intrați pe acest Orașul Reciclării și veți vedea că dacă licitația pentru selectarea firmei care colectează gunoiul selectiv va fi transparentă, atunci veți elege cu siguranță cea mai bună firmă în domeniu.
În plus, stimulați-vă salariații de la Serviciul de Salubritate așa cum puteți, dar legal s-o faceți. Au salariile atât de mici, încât orice gest de-al dumneavoastră ar fi o bucurie imensă pentru ei. Vorbiți cu un sponsor și vă asigur că un pachețel cu dulciuri pentru copiii lor le va da elan în a-și face treaba cu mai multă tragere de inimă și nu ca acum, când nu prea îi interesează despre calitatea serviciilor prestate.
Organizați concursuri pe cartiere și cartierul care va strânge cea mai mare cantitate de deșeuri selective va fi scutit de la plata taxei de salubritate pe un trimestru. E o idee interesantă, nu?
Implicați și copiii în acțiunea aceasta și puneți la bătaie o pereche de role. Copiii sunt foarte receptivi la tot ce-i nou și la competiție, așa că sigur veți găsi în ei un aliat de nădejde pentru câștigarea titlului de Orașul Reciclării.
Vă doresc succes în această acțiune doamnă primar și dacă doriți să mă contactați, mă veți găsi la sediul Primăriei. Am candidat și cetățenii m-au ales primar. Sunt primar al municipiului Focșani și mă mândresc că cetățenii au dat votul lor de încredere unei femei.
P.S. Aceasta este o scrisoare deschisă către primarul municipiului din anul 2020 care va candida la titlul de Orașul Reciclării. Scrisoarea îmi este adresată mie și cu siguranță o voi deschide!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu